"Ochii noptii scriu pe zidurile tale,povestea fericirii fara margini..."
...paşi pierduţi pe catapeteasma nopţii,alei pustii,curgerea ireversibilă a nopţii angrena parcă şi sufletul meu,inducându-mi un sentiment de melancolie şi nesiguranţă ce-mi inund fiinţa.
Soarele pierdut,murea încet şi frumos într-un nesfârşit roşu,iar un nor albastru,mare,îl acoperea cu o pătură de ţărână,grea...iar lumina razelor lui,de miere,se prelingea pe marginea apei.Era lupta nesfârşita dintre APĂ şi FOC.
Atât de multă linişte pretutindeni deodată,totul in jur părea învelit cu o pătura neagră,ca un nemaivazut labirint.Frumuseţea nopţii era covărşitoare,neliniştea infiorătoare.
Totul era adormit acum,sub tacerea nopţii...
Deşii nelinistea incă nu a dispărut,nu voi uita in veci această noapte,acel apus cules parcă dintr-un colţ de rai,căci imaginea lui a fost pictat cu pensule de aur si argint pe o foiţă a sufletului meu!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu