"Alchimistul..."

O poveste fascinanta despre un alchimist care a descoperit legenda lui Narcis.

Narcis era un baiat foarte frumos care-si contempla zilnic propria frumusete intr-un lac.Era atat de uimit si fascinat de el insusi ca intr-o buna zi a cazut in lac si a murit inecat.In locul acela,a aparut o floare care s-a numit NARCISA...
Dar nu asa se termina legenda lui Narcis.Dupa ce a murit Narcis,au venit naiadele-zeitele izvoarelor si ale padurii- si au vazut lacul transformat dintr-unul cu apa dulce,intr-un ulcior cu lacrimi sarate.
-De ce plangi?au intrebat naiadele.
-Plang pentru Narcis,raspunse lacul.
-Ah,nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis,continuara ele.La urma urmelor,desi noi am alergat dupa el prin padure,tu erai singurul care puteai sa-i comtempli de aproape frumusetea.
-Dar Narcis era frumos?intreba lacul.
-Cine altul poate stii mai bine decat tine?Raspunsera surprinse,naiadele.La urma urmelor,doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme.Intr-un tarziu,zise:
-Il plang pe Narcis,dar niciodata nu am stiut ca el era frumos.Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele,EU PUTEAM SA VAD REFLECTATA,IN FUNDUL OCHILOR LUI,PROPRIA-MI FRUMUSETE!...
"Ce poveste frumoasa...",spuse Alchimistul.

Legenda asta m-a impresionat enorm...vorba alchimistului.

Odiseea nopţii...

Această compunerică face parte tot din creaţiile mele.Enjoy it!

"Ochii noptii scriu pe zidurile tale,povestea fericirii fara margini..."

...paşi pierduţi pe catapeteasma nopţii,alei pustii,curgerea ireversibilă a nopţii angrena parcă şi sufletul meu,inducându-mi un sentiment de melancolie şi nesiguranţă ce-mi inund fiinţa.
Soarele pierdut,murea încet şi frumos într-un nesfârşit roşu,iar un nor albastru,mare,îl acoperea cu o pătură de ţărână,grea...iar lumina razelor lui,de miere,se prelingea pe marginea apei.Era lupta nesfârşita dintre APĂ şi FOC.
Atât de multă linişte pretutindeni deodată,totul in jur părea învelit cu o pătura neagră,ca un nemaivazut labirint.Frumuseţea nopţii era covărşitoare,neliniştea infiorătoare.
Totul era adormit acum,sub tacerea nopţii...
Deşii nelinistea incă nu a dispărut,nu voi uita in veci această noapte,acel apus cules parcă dintr-un colţ de rai,căci imaginea lui a fost pictat cu pensule de aur si argint pe o foiţă a sufletului meu!...